Abstract Wallpaper 1920X1080 fond ecran hd

Sănătatea mintală este ceea ce dorim cu toții, fie că știm că este, fie că nu.

Atunci când vorbim despre fericire, stare de bine, bucurie, satisfacție, stimă de sine, încredere în propria persoană și cei din jur, mulţumire la locul de muncă, relaţii sociale vii și profitabile, puterea de a primi și dărui iubire, pace și confort în relația noastră cu NOI ÎNŞINE – ne referim de fapt la sănătate mintală.

Sănătatea mintală este o parte a vieții cotidiene; ea înseamnă modul în care oamenii se înteleg în familie, la şcoală, la serviciu, la joacă, cu semenii, în comunitate; cu alte cuvinte adaptarea omului modern la cerințele și solicitările pe care societatea actuală și secolul vitezei le impun.

Modul în care fiecare își poate armoniza dorințele, ambițiile, capacitățile, idealurile, sentimentele, și conștiința pentru a putea face față acestor cerinţe și suprasolicitări, reprezintă de fapt echilibrul sau dezechilibrul EU-lui; SĂNĂTATEA sau SUFERINŢA întregului organism.

Dezechilibrul EU-lui; tulburările (fie ele și minore) ale stării noastre de bine psihic duc în timp la îmbolnăvirea trupului; mai precis la somatizare; tulburări somatoforme.

Ce este somatizarea? Ce sunt tulburările somatoforme?

Sunt primele mesaje, S.O.S.-urile sistemului nervos (ale psihicului) că UNDEVA, CEVA cedează presiunilor, nepuţintelor, problemelor de orice fel (deces, divorţ, şomaj, separare de cuplu, abandon, lipsa înţelegerii și iubirii, teamă, supărare, vinovăţie, griji, dezamăgiri, neacceptarea propriilor defecte, subestimare, lipsa încrederii, lipsa respectului propriu sau a celor din jur în persoana noastră), incapacitatea de a face faţă în cele mai multe situaţii, lipsa bucuriei, lipsa apartenenţei la un grup social cu aceleași aspiraţii și interese ca noi, nesiguranţă, incertitudine, irosirea talentelor, lipsa perspectivei de mai bine și a speranţei; incapacitatea de a mai VOI și cel mai grav SINGURĂTATEA într-o LUME ATÂT DE MARE.

Somatizarea sau tulburările somatoforme sunt reacţiile corpului, manifestarile lui, ca un răspuns la neacceptarea, nerezolvarea problemelor reale de identitate, surmenaj, decompensarea sistemului nervos (al psihicului).

Astfel mascând suferinţă pe baza unor tulburări care mimează alte patologii (gastro-intestinale, cardio-vasculare, respiratorii, neurologice, endocrine, sexuale).

Şi astfel se începe un lung șir de consultaţii medicale si paramedicale cu exasperarea celui în cauză și a medicilor fără nici un rezultat.

Analize bune, examene radiologice, EEG, EKG, etc. fără modificări însă un OM SUFERIND pe care toţi, inclusiv familia, îl taxează: NU TE MAI PREFACE CĂ NU AI NIMIC. EŞTI DUS CU PLUTA.

EI BINE, NU ESTE AŞA!

Există cineva, undeva care te înţelege și care te poate reabilita în ochii tăi și ai celorlalţi, care îţi poate da un diagnostic corect și un tratament care să-ţi îmbunătăţească viaţa și să te aducă iar la starea de bine și sănătate.

Acela care te ştie este medicul psihiatru.

Viaţa este un amestec de iubire, libertate, bucurie și pasiune.

Dar sunt momente când existenţa devine o provocare, o împovărare și o neputinţă.

EXISTA UNDEVA, CINEVA care te poate ajuta să ieși ÎNVINGATOR – MEDICUL PSIHIATRU, care îţi cunoaşte neputinţa și lupta pe care o duci de unul singur, neştiut și neînţeles de nimeni, este alături de tine.

O speranţă de mai bine, care te ajută să treci mai departe și care îţi poate reda zâmbetul, stima de sine, starea de bine și confortul psihic, pe care pentru moment ţi le-ai pierdut, copleșit de cotidian, zdrobit de problemele și frământările existenţei tale, ca individ într-o societate plina de frământări și nesiguranţe.

Într-o lume nesigură? Da, poţi fi SIGUR când NU EŞTI SINGUR!

Într-o lume nebună? Da, poţi fi SĂNATOS când NU EŞTI BOLNAV!

Apelează cu incredere la CEL care ŞTIE.

CINE EŞTI!, CUM EŞTI! și DE CE EŞTI!

PSIHIATRU? SUNT NEBUN?

NU! Eşti un om SINGUR, NESIGUR într-o LUME NESIGURĂ.

Psihiatrul este un medic care îţi cunoaşte corpul, este un doctor care îţi cunoaşte și sufletul.

ALEGE bucuria de a trăi, alege Viața fără suferință!

Alege să ai o minte sănătoasă, curată și eliberată, stăpână și puternică pentru a avea un corp sănătos. Nu uita că toate bolile vin de la un psihic slab, inhibat fără putința de a mai acționa sau reacționa.